joi, august 28, 2014

    Dacă ne-ar întreba cineva ce este arta, mulţi dintre noi am răspunde că "arta" înseamnă tot ceea ce se află în jurul nostru, fie că ne dăm seama de asta sau nu. De fapt, dacă stăm să ne gândim, chiar aşa e. De ce? Ei bine, pentru că poţi face absolut orice din nimic, sau din ceva complet nesemnificativ.
    Arta e creată fie de oameni, fie de natură şi niciodată, absolut niciodată nu va apărea de două ori sub aceeaşi formă. De aici, rezultă că artiştii au moduri diferite de a crea, au perspective diferite din care privesc frumosul şi, nu în ultimul rând, au moduri diferite de a-şi analiza concepţiile şi ideile pe care le aplică apoi în creaţiile lor. In orice caz, în artă, de orice natură ar fi ea, întotdeauna se va reflecta un mesaj.
   Pentru că ne plac lucrurile neobişnuite, am zis să scriu despre ele şi despre mesajele pe care le transmit.      

    #1 Kate MccGwire şi penele de porumbel

   
   
     Încă de când era mică, MccGwuire a fost pasionată de păsări şi de natură, iar operele ei de artă au început să prindă formă de îndată ce a absolvit facultatea de arte, în 2004. 
     



  Încărcată cu multă rabdare şi dorindu-şi să scoată în evidenţă, într-un fel, estetica vieţii, Kate culege pene de porumbel şi le modelează, formând astfel diferite "sculpturi" nu numai plăcute la vedere, dar şi la atingere. 
    


















#2 La ce ne trebuie pensula?

   
     "Bună! Sunt Hong Yi şi toţi mă ştiu drept "Red". Sunt o artistă-arhitect căreia îi place să picteze, însă nu cu o pensulă."

     Pentru că şi ei îi plac lucrurile neobişnuite, Hong Yi a reuşit să picteze portretul unui jucător de basket chiar cu o minge de basket, în loc de pensulă.


     Pe lângă celelalte piese pe care fie le-a pictat, fie le-a format din obiecte, tânăra în vârstă de 26 de ani a pictat portrete şi cu ceştile de cafea, continuând să ţină pensula la distanţă.









#3 Melancolie

   


     Ok, poate că nu e nimic neobişnuit la felul în care îşi crează Eric tablourile, însă tablourile lui nu pot trece neobservate.     Eric Lacombe, cufundându-se în melancolia lui timp de douăzeci de ani a început să deseneze şi să picteze, creând tablouri magice, pline de substanţă şi fantezie.









#4 În câte moduri poate fi folosită mâncarea?


     Cu doar câteva cuie, puţin superglue şi o varietate de fructe, legume şi dulciuri, Carl Warner crează peisaje care par a fi, de fapt, realizate de către Hollywood CGI. Cu toate acestea, tot ceea ce realizează el sunt machete ale peisajelor din imaginaţia sa.




     Când văd atâta productivitate, stau şi mă întreb ce fac cu viaţa mea. Serios.








#5 Chadwick Gray şi Laura Spector

     Cei doi tineri sunt membri ai Fundaţiei NewYorkeze Pentru Arte şi se află în topul artiştilor din Asia, în cadrul concursului "Premiile Artiştilor Suverani Asiatici". Ei crează tablouri, portrete ale oamenilor în momentele lor din istorie, pe propriile trupuri. Mai apoi, sunt realizate fotografii ale operelor şi afişate în muzeul "Museum Anatomy".














Arta transmite un mesaj, iar de multe ori, mesajul suntem chiar noi.
Sursă fotografii: www.google.ro

Posted on joi, august 28, 2014 by Emilia E. Tănase

No comments

miercuri, august 27, 2014

     În fiecare minut din viaţa lui, un om are în jur de 48 de gânduri. Fie că se gândeşte să mănânce, se gândeşte că e trist, sau că ar trebui să-şi radă mustaţa, în total sunt 48 de gânduri pe minut. Mă bucur să ştiu că, printre cele 70 000 de gânduri pe care le are un om pe o întreagă zi, Jan Guillou s-a gândit să scrie cartea asta pe care şi eu am avut în gând să o citesc la un moment dat. Ceea ce mă încântă şi mă întristează în acelaşi timp e faptul că Guillou s-a gândit să-şi scrie cartea în urma tuturor evenimentelor petrecute în viaţa lui.
     Deşi mi-am propus ca vara asta să citesc doar literatură engleză, nu m-am putut abţine să termin „Răul”, deşi autorul e originar din Suedia. În orice caz, m-am documentat şi am aflat, aşa cum am spus, că romanul este însăşi autobiografia lui Jan Guillou. Cred că, tocmai pentru că-i atât de tristă, şocantă şi încărcată de acţiune şi psihologie, cartea a fost adaptată pentru scenă și ecranizată în 2004, primind chiar o nominalizare pentru Premiul Oscar la categoria „cel mai bun film străin“. 

     Cartea începe aşa: „Plesnitura nimeri pe umărul obrazului drept.”. Jan Guillou a.k.a tânărul Erik ia cina împreună cu tatăl şi mama sa, ca de obicei, primind şi îndurând loviturile repetate pe care tatăl său i le dădea pentru că... pur şi simplu aşa se întâmpla de fiecare dată. Dacă s-ar fi ferit, sau dacă „bătrânul” nu îl nimerea cum trebuie, toată cina se transforma într-un scandal în toată regula. După cină urmează loviturile cu peria sau cu aşa-zisa cravaşă care, în majoritatea cazurilor, îi lasă lui Erik spatele plin de sânge. Cu toate astea, „bătrânului” nu-i pasă. De fapt, chiar se bucură de fiecare dată când îl nimereşte şi de fiecare dată când are ocazia să-l bată măr. Pe de altă parte, mama pare să nu observe niciodată prin ceea ce e nevoit să treacă Erik.
     La şcoala la care merge, Erik are propria bandă, în care, crede el, unul e pentru toţi şi toţi pentru unul. Violenţa îl urmăreşte chiar şi aici, cu profesori care îşi pierd cumpătul şi îi lovesc pe elevi, cu elevi care nu fac altceva decât să se bată şi apoi mai e şi...banda lui. În urma unui incident care dezvăluie una dintre ocupaţiile de bază ale bandei – furtul de discuri – toţi ceilalţi membri, ca să scape de exmatriculare, îl învinuiesc pe Erik pentru că „i-a obligat să fure şi i-a ameninţat dacă nu fac ce li se spune”. Erik e nevoit să-şi schimbe şcoala şi, spre marea lui bucurie, mama îl trimite la o şcoală din Sormland, Stjarnberg (Muntele Constelaţiilor), adică mult mai departe de casă şi, prin urmare, mai departe de Bătrân.

     Sperând ca la Stjarnberg să scape de violenţă şi să-şi îngroape urmele trecutului undeva în cele mai îndepărtate amintiri, Erik decide să înceapă o viaţă nouă, să-şi îmbunătăţească notele şi să nu mai fie nevoit să se bată niciodată. Spre marea lui surprindere – şi a mea – dacă vechea şcoală e închisoarea, Stjarnberg e iadul. Profesorii sunt în regulă, orele decurg cum trebuie, colegul de cameră e cel mai bun prieten, însă cum rămâne cu restul elevilor? 
     Violenţa continuă să rămână prinsă de Erik chiar şi aici, la Stjanberg. Elevii din clasele de liceu formează un aşa-zis Consiliu care, în opinia lor, există pentru a-i învăza pe cei de la gimnaziu cum să fie disciplinaţi. Aşadar, cei din Consiliu stabilesc întruniri, reguli, un prefect, îi supun pe cei de la gimnaziu la muncă silnică şi la tot felul de bătăi şi lovituri, iar cel mai absurd şi mai groaznic lucru e faptul că profesorii, ca şi mama lui Erik, se prefac că nu observă nimic din ceea ce se întâmplă între elevi. 
     Cu toate astea, Erik nu îşi slăbeşte promisiunea pe care şi-a făcut-o în tren, în drum spre Stjarnberg, şi se opune fiecărei insulte şi fiecărei lovituri pe care ar trebui să le îndure de la elevii din Consiliu. De aceea, în scurt timp, Erik e convocat la „careu”, adică în locul în care ar trebui să fie bătut măr pentru obrăznicia de care dă dovadă faţă de elevii mai mari. Însă loviturile Bătrânului nu au fost în zadar pentru Erik şi toată ura pe care a acumulat-o în urma lor îi e mai mult decât suficientă cât să-i bată pe cei din Consiliu. Cu o precizie de cote maxime, abilitatea de a folosi psihologia inversă şi psihologia, în general, şi cu trupul lui antrenat şi rezistent la bătaie, Erik nu numai că-i bate pe elevii mai mari, dar şi reuşeşte să îi înspăimânte pe toţi, chiar şi pe cei de la gimnaziu, devenind astfel problema numărul unu a Consiliului de acum înainte.
     În cei doi ani pe care e nevoit să-i petreacă la Stjarnbern, Erik încearcă din răsputeri să nu-şi mai folosească forţa în favoarea violenţei, să nu mai rămână corigent şi, cel mai important, să nu fie exmatriculat. Alături de prietenul cel mai bun, Pierre, el contină să se lupte cu ideile membrilor Consiliului, realizând planuri şi tactici, prevăzând atacurile lor şi combătându-le, în încercarea de a le reda libertatea elevilor de gimnaziu şi de a înlătura violenţa, Răul, din şcoală.
   Acasă, Bătrânul pare să fi rămas neschimbat, în timp ce el, Erik, nu mai e copilul de altădată şi ştie ce are de făcut.

     Finalul nu numai că e şocant, dar se şi conturează în aşa fel încât cititorului i se oferă şansa de a-şi crea singur un alt capitol al cărţii, în care să descopere, prin imaginaţia lui, ce urmează să se întâmple mai departe.

     Pe întreg parcursul lecturii cititorul, împreună cu Erik, trec împreună prin toate obstacolele, simt împreună fiecare lovitură şi întocmesc fiecare plan, apoi îl pun în aplicare. Am fost uimită şi surprinsă – plăcut – de tehnicile lui Erik, de felul în care acţiunea pur şi simplu curgea, de replicile de dialog perfect construite şi, cel mai mult, de Erik, prin complexitatea lui, ca personaj şi prin conturul lui atât de puternic evidenţiat. Tare aş vrea să scriu şi o caracterizare a lui, dar mă tem că m-aş întinde prea mult cu recenzia asta.

     Am fost complet sorbită de poveste, de personaje şi de stilul de scris al suedezului, Jan Guillou. Dacă nu aţi citit cartea încă, vă rog, faceţi rost de ea. 
A apărut în anul 2005 la editura Humanitas, o puteţi vedea AICI.

Emilia E. Tănase

Posted on miercuri, august 27, 2014 by Emilia E. Tănase

No comments

duminică, august 24, 2014

     În ciuda anilor care s-au strecurat printre paginile poveştii tânărului vrăjitor, Harry Potter, cele şapte cărţi nu au rămas niciodată uitate, părăsite sau abandonate. De fapt, seria Harry Potter se bucură şi astăzi de un profit remarcabil ca urmare a vânzărilor numeroase, pe lângă un public format din cititori înrăiţi şi fani înfocaţi.
     Praful nu s-a aşezat, aşadar, nici peste minunata aventură în lumea vrăjitorilor, nici peste cele patru coperţi ale fiecărei cărţi. Totodată, iconografia lui Harry ilustrează cât se poate de bine conţinutul cărţilor, descoperind-ul pe acesta cu ochelarii lui cu lentile rotunde, părul rebel, arhitectura Hogwarts din fundal, chiar şi obiectele din jocul de Vâjthaţ.
    Cu toate acestea însă, editura Bloomsbury e de părere că seria are nevoie de coperţi noi şi, bineînţeles, de un artist nou care să le realizeze. Prin munca depusă asupra animaţiei The Pirates!, Johnny Duddle îşi dovedeşte talentul artistic şi este ales, aşadar, drept creatorul noilor imagini care să ilustreze  înfăţişarea  lui Harry Potter.

   “Am fost uluit,” spune el. “Apoi m-am îngrijorat că nu eram suficient de bun pentru slujbă, pentru că citisem doar prima carte în urmă cu mai mulţi ani. M-am simţit ca un impostor printre milioanele de fani ai lui Harry Potter. Apoi mi-am dat seama că acest lucru îmi oferă o nouă perspectivă."
   Duddle a apelat la vecinul lui mai mic, unul dintre cei mai mari fani ai lui Harry, şi au luat cărţile pe rând, urmând să le trimită apoi la editura Bloomsbury, încântat de noile lui creaţii. "Am primit răspunsul lor foarte repede cu doar câteva observaţii mai dificile, pe care a trebuit să le îmbunătăţesc şi să le redesenez până când toţi au fost bucuroşi de progresul meu. Apoi am "pictat" digital fiecare copertă."

Emilia E. Tănase

Posted on duminică, august 24, 2014 by Emilia E. Tănase

No comments

sâmbătă, august 23, 2014

BUCHAREST GREENSOUNDS  continuă!



BUCHAREST GREENSOUNDS FESTIVAL este un festival internațional de muzică organizat de Primăria Municipiului București, prin creart, ce va aduce pe scenă, anual, trupe și artiști importanți ai momentului, din țară și din străinătate. Evenimentul are la bază un concept ce îmbină concertele cu o gamă versatilă de activități recreative și cu o zonă culinară diversificată. 

Prima ediție a festivalului de muzică va avea loc în perioada 22-24 august 2014, în Parcul Herăstrău. Parcul va deveni timp de trei zile, un spațiu unde oamenii se vor putea bucura de muzică, desprinzându-se de agitația marelui oraș.

Astfel, într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale capitalei, publicul este invitat să se distreze la concerte, să se relaxeze în zona lounge și să ia pulsul festivalului prin activitățile oferite de către organizatori.

SÂMBĂTĂ, 23 august (14.00 – 23.00)


  • Danaga
  • Steaua de Mare
  • Baskka
  • E.M.I.L.
  • SHAZALAKAZOO (Serbia)
  • The Moorings (Franța)
  • Jaya The Cat (Olanda)

Duminică, 24 august (14.00 – 23.00)


  • Danaga
  • Cuantune
  • Coma 
  • Baba ZuLa (Turcia)
  • Alexandrina
  • Big Band & Irina Sârbu & Elena Moroșanu & Maria Răducanu
  • DJ Ravin & Theodosii Spassov feat. 9 lăutari & Damian Drăghici (Franța, Bulgaria, România)





Evenimentul se adresează tuturor celor care apreciază și se bucură de muzica de calitate și care își doresc să-și petreacă altfel timpul liber, în compania prietenilor sau a familiei.

Zonele de interes sunt:
- scena
- zona lounge
- zona culinară
- zona comercianților
- baruri, gelaterie, cafenea

Posted on sâmbătă, august 23, 2014 by Scarcris

No comments

joi, august 21, 2014

Ca de obicei, dacă ni se aştern în faţă câteva rânduri dintr-o poveste, prin cele câteva rânduri reuşim să pătrundem într-o lume nouă, complexă şi, de ce nu, infinită. Aşa se întâmplă şi cu povestea Aurorei, pe care nu se poate să n-o fi auzit cel puţin o dată. De data asta însă, povestea Aurorei nu-i chiar a Aurorei, ci, mai de grabă, descoperită prin perspectiva eroinei eponime ale cărei acţiuni şi sentimente par a fi negative şi împotriva tuturor – Maleficent.
A fost odată ca niciodată un tărâm fermecat, cu plaiuri fermecate, unde trăiau zâne şi troli, copaci vorbitori şi broaşte care se jucau în noroi, vesele şi pline de viaţă. Creaturile magice şi oamenii de pe celălalt tărâm îl cunoşteau drept "The Moors". Tot acolo, într-unul dintre copaci, o mică zână cu aripi uriaşe îşi antrenează puterile pentru a deveni, în scurt timp, protectoarea întregului tărâm magic. Când Maleficent (Isobelle Molloy) află că un hoţ a pătruns în "The Moors" pentru a lua una dintre pietrele preţioase de la Fântâna Bijuteriilor, află că hoţul este un băiat nume Stefan, care vine din lumea oamenilor.  Stefan revine în Moors câteva săptămâni mai târziu şi, în timp ce Maleficent îi arată frumuseţile regatului ei, cei doi se găsesc prinşi în vraja dragostei. Mai mult, când Maleficent împlineşte 16 ani, Stefan reuşeşte să strângă şi mai mult legătura dintre ei doi  printr-un „sărut al dragostei adevărate”, aşa cum îi spune el. În lumea oamenilor însă, regele îşi plănuieşte cu minuţiozitate atacul pentru cucerirea tărâmului magic şi, nu după mult timp, el şi armata lui păşesc alături de zâne şi troli. Maleficent (Angelina Jolie, de data asta) învinge atacul regelui cu ajutorul celorlalte creaturi magice, iar când acesta se întoarce la castel, le spune tuturor că va oferi regatul său celui care o ucide pe Maleficent. Surprinzător, pentru tânărul Stefan (Sharlto Copley) dragostea adevărată se refractă în moştenirea castelului şi întregului regat. Acesta reuşeşte să o adoarmă pe Maleficent şi să-i taie aripile pe care i le duce regelui. Din acest moment, putem spune despre Maleficent că nu i s-ar fi putut alege un nume mai potrivit. Povestea Aurorei începe să prindă formă şi ea; La botezul prinţesei, fiica lui Stefan, Maleficent pătrunde între porţile castelului şi, precum una dintre ursitoarele micuţei, îi oferă acesteia un „dar”. Aurora (Elle Fanning) este învăluită de blestemul care o va urmări până la vârsta de 16 ani, când se va înţepa într-un fus şi va intra într-un somn adânc, până când va primi sărutul dragostei adevărate, cu toate că, în concepţia eroinei, dragostea adevărată nu era altceva decât o iluzie. Maleficent o urmăreşte din umbră pe tânăra Aurora, până când aceasta împlineşte, în cele din urmă, 16 ani. În tot acest timp, în inima ei se strecoară dragostea, puţin câte puţin şi, în cele din urmă, Maleficent îşi doreşte să nu fi aruncat blestemul asupra copilei. 
Finalul e în mare parte neaşteptat, povestea se sfărşeşte printr-o scenă exact ca de basm care, bineînţeles, are un final fericit, unde binele învinge răul.
Isobelle Molloy se descurcă binişor în rolul tinerei Maleficent, însă pe alocuri se observă o mică stângăcie din cauza lipsei de experienţă.  La fel se întâmplă şi cu tânărul Stefan, Michael Higgings. Pe de altă parte, Angelina Jolie continuă să surprindă prin numeroasele expresii faciale pe care le adoptă în cel mai realist mod cu putinţă. Una dintre scenele care transmit cu adevărat o emoţie puternică este chiar cea în care Stefan îi taie aripile zânei, iar ca urmare a acestui tragic eveniment, Maleficent este nevoită să meargă pe jos, slăbită din toate punctele de vedere. Mai apoi, atitudinea de superioritate pe care o adoptă în timpul caracterului negativ o acoperă întru totul pe Jolie şi i se potriveşte ca o mănuşă.  Dacă rolul lui Elle Fanning a fost de a-şi face simţită prezenţa prin enervantul comportament de fetiţă naivă în rolul Aurorei, atunci cu siguranţă şi l-a interpretat impecabil. Având în vedere factorii tehnici, efectele sunt chiar frumos realizate şi puse în evidenţă, deşi toate amintesc într-o oarecare măsură de cărţile lui Tolkien. Acţiunea nu lipseşte din film, deşi putea fi şi mai multă de atât, iar scenariul e absolut superb - mai ales vocea naratoarei de pe fundal.



Am urmărit filmul cu plăcere şi chiar îl recomand, mai ales fanilor Angelinei. Vizionare plăcută! :)

Posted on joi, august 21, 2014 by Emilia E. Tănase

No comments

marți, august 12, 2014

          

           Actorul american, Robin Williams, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum "Cercul poeţilor dispăruţi", "Good Will Hunting" şi "Mr. Doubtfire", a fost găsit decedat la ora locală 11:55 a.m. Poliţia din Marin County informează într-un comunicat că "un individ de sex masculin. declarat mort la ora 12:02, a fost identificat ca fiind Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani" şi că "o cauză principală ar fi sinuciderea prin asfixiere". Autopsia a fost programată pentru ziua de marţi, la biroul local de medicină legală.

          Actorul a fost văzut ultima oară în viaţă de soţia sa (Susan Schneider), duminică seară, în jurul orei locale 10:00.
          Aceasta a declarat: "Inima mi-e frântă. În numele familiei lui Robin, cerem să ni se respecte viaţa privată în această perioadă de durere profundă. Aşa cum a rămas în memoria tuturor, sperăm că nu decesul sau va fi elemntul central, ci nenumăratele momente de bucurie şi râsetele oferite de milioanele de oameni"
      
          Varianta sinuciderii este întărită şi de faptul că actorul suferea de depresie, dar mai ales de trecutul sau marcat de droguri şi alcool. Aceste probleme nu au fost niciodată ascunse de către actor. Acesta a stat departe de alcool timp de 20 de ani, până în 2005 când a recidivat, în timpul filmărilor pentru "Marele Alb".


          Actorul declara pentru publicaţia Parade: ""Într-o zi, am intrat într-un magazin şi am văzut o sticlă mică de Jack Daniel's. Apoi am auzit o voce (...) care îmi şoptea la ureche: «Hei, ia doar o gură, doar una». Am băut şi apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam «oh, sunt bine», dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede".
      

          Barack Obama, Jared Leto, Kevin Spacey, Cher, actriţa Sara Michelle, tenismenul Boris Becker, actorul Steve Carrel, sunt doar câţiva dintre cei care şi-au exprimat regretul pentru moartea marelui actor.

       

Posted on marți, august 12, 2014 by Scarcris

No comments

UPDATE: Şiii am afişat câştigătorii! Felicitări şi mulţumim tuturor pentru participare! 
Premiile vor porni către voi începând de săptămâna viitoare. 
:)    Aşteptăm adresa fiecărui câştigător pe mail-ul nostru: artquakeee@yahoo.com

     Artă, artă, artă. Dacă tot vorbim aşa de mult despre ea, de ce să nu o şi dăm mai departe? Pentru că ArtQuakeee de-abia a făcut cunoştinţă cu blogosfera şi cu cititorii înrăiţi, ne-am gândit că ar cam fi timpul să oferim cadouri. Şi ce ocazie mai bună avem pentru asta, dacă nu pe 12 August, de Ziua Internaţională a Tineretului?
     Pentru că atunci e ziua voastră, vă invităm să luaţi parte la ora de lectură, împreună cu "Miracolul", de Danielle Steel şi, totodată, la câteva ceasuri petrecute în compania creionului şi a hârtiei. Mai exact, iubitorii de artă vor primi de la noi, pe lângă cartea precizată, 10 x creioane, 5 x semne de carte şi stickere cu logo-ul nostru!


     Pe lângă faptul că vom avea în jur de 11 câştigători în tragerea la sorţi, cerinţele concursului sunt cât se poate de simple. Tot ceea ce aveţi de făcut este să completaţi formularul de mai jos. 
Mult succes! :)
  

Posted on marți, august 12, 2014 by Emilia E. Tănase

14 comments

joi, august 07, 2014

Autor: Guillaume Musso
Format carte: b5 130x200
Numar pagini: 336

Editura: ALLFA
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-393-5
Data publicatie: 23.11.2010
Colectie: literatura universala

     Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia, ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Explozivă şi plină de umor, cu accente de comedie romantică şi thriller, Fata de hartie sfidează orice scenariu previzibil.
     Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?

Recenzie

     Deşi e prima carte dintre ale lui Guillaume Musso pe care o citesc, simt că autorul contemporan francez s-a întrecut pe sine însuşi ca om, în primul rând, şi că povestea pe care a aşternut-o în cele 336 de pagini nu a fost scrisă decât pentru mine - şi atât. La ora patru dimineaţa strângeam cartea în braţe şi pur şi simplu nu-mi mai păsa de nimic din realitatea în care suntem obligaţi să trăim.
     Primele cuvinte îl plasează pe Milo, prietenul cel mai bun al protagonistului, în încercarea disperată de a-l trezi pe Tom Boyd, protagonistul, înapoi la viaţa pe care părea că, în fiecare zi, o lăsa în urmă puţin câte puţin. Nu numai că Tom refuză orice încercare de a se mai apropia de hârtie şi pix, însă, totodată, refuză orice încercare de a se mai depărta de droguri şi alcool. Toate acestea datorită unei franţuzoaice care îşi iubea pianul mai mult decât îl iubea pe el.
     După despărţirea dureroasă dintre Tom şi aşa-zisa Aurore, Milo îi dă vestea cruntă amicului său scriitor cum că au rămas faliţi şi că trebuie neapărat să se întoarcă la Triologia Îngerilor, cărţile care îi plasaseră pe amândoi în centrul oamenilor bogaţi, al scriitorilor prestigioşi şi al actorilor de renume.
     Într-una din nopţile furtunoase însă, Tom se trezeşte cu o blondină dezbrăcată complet în sufrageria lui, care pretinde că e una dintre eroinele romanelor sale, Billie. Întrebările pe care scriitorul şi le pune sunt, bineînţeles, cum?, de ce? şi dacă visează. În dimineaţa următoare, Tom se trezeşte în acelaşi loc, cu aceeaşi Billie care e gata să-i răspundă la orice întrebare ce poate dovedi faptul că ea este cu adevărat eroina cărţilor lui.
     Se pare că, în urma unei greşeli de tipar a editurii, toate exemplarele celui de-al doilea volum al triologiei se termină la aceeaşi frază neîncheiată, urmată apoi de două sute de pagini albe. Pentru a o trimite pe Billie înapoi în lumea ei fictivă, Tom trebuie să scrie cel de-al treilea volum cât mai repede cu putinţă. Totodată, cei doi reuşesc să încheie un contract, în urma căruia Tom va scrie romanul, iar Billie îl va ajuta să o recupereze pe Aurore.
     Pentru că Aurore se afla în Mexic cu noul ei iubit, Tom şi Billie pleacă pe urmele lor, iar aventura de-abia se pune pe picioare. În  timp ce Tom şi Billie se găsesc nevoiţi să plece la Paris, sperând că cineva avea să îşi dea seama cum de Billie se îmbolnăvise subit şi într-o manieră extrem de ciudată, un ultim exemplar al volumului doi rătăceşte prin Europa, iar Carole şi Milo, prietenii cei mai buni ai lui Tom, pleacă pe urmele lui pentru a o salva pe Billie de la moarte. 
     "Fata de hârtie" e una dintre cărţile care au reuşit să-mi întreacă aşteptările şi care m-au ţinut cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii. A avut atât de multe plot-twist-uri, încât pur şi simplu simţeam nevoia să mă opresc din citit din când în când şi să mă uit în gol câteva secunde. Mi-a plăcut, în mod special, felul în care a fost scrisă: la tot pasul am dat de câte un stil nou de scris, sau de câte vreun element care oferea acţiunii o umbră de mister. Niciodată nu mi-am dat seama ce urmează să se întâmple, sau cum urmează să se întâmple ceva, ci am rămas pe marginea prăpastiei cu fiecare cuvânt pe care îl parcurgeam.
     Prietenia dintre Tom, Milo şi Carole e, fără doar şi poate, o prietenie cât se poate de adevărată, strâns legată şi bazată pe dramele din copilărie care au reuşit să-i unească pe cei trei. Tot din cauza dramelor din copilărie, atât Tom, cât şi Carole, duc cu ei un secret uriaş, pe care Guillaume are suficientă grijă şi precizie încât să-l dezvăluie exact atunci când trebuie, presărând drumul cu firimituri de suspans.
     Cartea vorbeşte despre iubire şi iluzii, despre prietenia adevărată şi despre cum viaţa oferă o a doua şansă exact atunci când întreg universul pare să comploteze împotriva ta. Cireaşa de pe tort am găsit-o, bineînţeles, în finalul perfect construit şi imprevizibil, pe care l-am devorat până când literele au început, literalmente, să se ascundă din ce în ce mai mult în hârtie...

Emilia E. Tănase

Posted on joi, august 07, 2014 by Emilia E. Tănase

1 comment

luni, august 04, 2014

   
   
      Breathelast, un reprezentant de seamă al underground-ului românesc, lansează azi (4 august) un nou videoclip, The Flood!
       Piesa este inclusă pe split-ul recent lansat împreuna cu Cap de Craniu. Însa lansarea videoclipului mai aduce după ea si deschiderea site-ului oficial al trupei, site pe care puteti urmări deja videoclipului.

www.breathelast.com.
   
             Ştiu că deja vă uitaţi la clip şi nu mai citiţi asta, asa că, spor la dat din cap!


Posted on luni, august 04, 2014 by Scarcris

No comments

    Că tot vorbim despre artă pe aici, am hotărât ca primul interviu pe care îl iau, să fie, fireşte, adresat unui artist. Andrei Matei e unul dintre tinerii care au ales arta mai presus de toate celelalte. Cu toţii ne dorim să lăsăm ceva în urmă, din care oamenii să vadă şi să înţeleagă. Ei bine, pentru unii dintre noi, ceva-ul se crează singur, exact atunci când nu ne aşteptăm. Pentru alţii, ceva-ul e reprezentat de munca pe care sunt dispuşi să o depună în favoarea artei lor. Oare pentru el ce înseamnă toate astea?
   Am văzut artişti care s-au înecat în propria artă, artişti care au mers mai departe de ea şi artişti care şi-au iubit arta atât de mult, încât şi arta i-a iubit pe ei, în final. În definitiv, nu aşa începe totul? Totul începe cu noi.
 
1. Andrei, spune-ne ceva despre tine. :)

Despre mine nu sunt prea multe de spus. Sunt o persoană oarecare, căreia îi place arta. Nu e nimic special la mine. În schimb, cred că acea pată de culoare se găseşte în ceea ce fac .

2. Îţi mai aduci aminte cum a fost prima ta expoziţie?

Da, imi a duc aminte şi încă mă amuză. Eram mic, prin urmare nu înţelegeam ce se întâmpla, nu ştiam eu ce înseamnă expoziţie. Nu pot uita sentimentul acela de fericire, când am înţeles că ceea ce desenam era pe placul privitorilor, chiar dacă acum îmi dau seama că desenele de la prima expoziţie erau groaznice.

3. Dacă facem un pas înapoi în timp, te-ai fi gândit vreodată că ai să ajungi să ai propriile expoziţii?

Eu nu mă gândeam că voi desena vreodată, dar să mă gândesc la expoziţii? Voiam să mă fac alpinist, arheolog şi paraşutist. Niciodată nu mi-am pus în minte să ajung undeva. Sunt o barcă pe o mare agitată şi mă las dus în larg după placul ei.

4. Care e cea mai mare realizare artistică a ta?

Cea mai mare realizare artistică a mea este ultima expoziţie. A fost ţinută la Teatrul "Davila" din Piteşti. Consider expoziţia asta importantă pentru că a fost aşezată în prima sală a teatrului, în cadrul unui spectacol de talente. Nimeni nu s-a uitat la ea, doar că, la sfarsit, trei persoane m-au rugat să le explic fiecare tablou în parte - şi erau fascinate de lucrări. Privirile lor mi-au readus acel sentiment de care am spus mai sus. Pentru mine a fost magic.

5. Ce îţi place sa desenezi?

Îmi place să desenez partea urată a lucrurilor, să satirizez defectele oamenilor şi ale societăţii. Frumosul este supraapreciat, aşa că nu găsesc partea plăcută în acest stereotip. În schimb, îmi place să exprim toate probleme noastre prin frumosul din urat.

6. Ai un artist preferat sau o persoană care te inspiră în ceea ce faci?

Pe scurt, pot să răspund că absolut tot ce mă înconjoară este inspiraţia mea. Natura este cel mai bun artist. Dar persoana care m-a inspirat şi care m-a făcut să aleg arta este un bătrân profesor, pe care l-am întâlnit când eram în clasa a VIII-a. El a văzut în mine ceea ce nici eu nu ştiam că este sau că va fi vreodata, şi anume, talent.

7. Ce melodii se aud pe fundal în timp ce desenezi?

În general se aude muzica clasică atunci când mă pierd în lumea de hârtie şi creion. Îmi place să ascult radio. Am trei posturi de radio pe care le ascult frecvent: Radio Guerrilla, Radio Romania Cultural şi Radio Beatles. Obişnuiesc să mă pierd în gânduri când desenez, aşa că muzica nu mai reprezintă un factor al creaţiei .

8.Ce înseamnă arta pentru tine?

Arta pentru mine inseamnă totul -  ceea ce simţi, respiri, vezi, miroşi şi guşti. Fiecare detaliu fără importanţă este un ceva din care poţi crea o lume nouă. Arta este absolut tot. O zeitate care te îmbrăţişează din toate direcţiile şi care îţi inundă toate sinapsele. Tu trebuie doar să stai şi să o asculţi. O vei auzi cum îţi şopteşte cele mai frumoase secrete ale ei.

9.Ce planuri ai pentru viitor?

Nu am planuri pentru viitor. Dacă îmi fac planuri, risc să fiu dezamăgit dacă nu se vor împlini, aşa că nu sper la nimic şi voi fi plăcut impresionat de ceea ce îmi oferă viaţa, idiferent de ce va fi. Merg în bătaia vântului, bazându-mă pe faptul că muca mea mă va ţine pe un drum bun. Sunt o persoană indecisă, în legătură cu tot.

Mulţumim, Andrei, pentru timpul acordat. :)
Totodată, ne-a trimis şi câteva dintre desenele lui, pe care le puteţi vedea mai jos.




Posted on luni, august 04, 2014 by Emilia E. Tănase

No comments

duminică, august 03, 2014

         

  Jordan Belfort, cel din a cărui poveste a fost inspirat filmul "Lupul de pe Wall Street", vine pe 18 noimebrie la Bucureşti. 

           Probabil că ai văzut deja filmul "Lupul de pe Wall Street", la fel ca toată lumea şi te întrebi, probabil, de ce mai bat şi eu acum câmpii cu lucruri legate de el. Pai, lucrurile stau cam aşa. Tipul ăsta, Jordan Belfort este, de fapt, cel pe care îl interpreteaza Leonardo DiCaprio în film. DA! Tipul ăsta chiar există şi a fost implicat într-unul dintre cele mai mediatizate scandaluri legate de bursa din anii '90, perioada în care câştiga un milion de dolari pe săptamână.
           Extreme Training, o companie de training fondată in 2005, reuşeşte să îl aducă pe Joran Belfort la Bucureşti.
           Belfort a realizat că toate tehnicile de persuasiune şi vânzări deprinse în periaoda aceea pot aduce câştiguri chiar mai mari dacă sunt folosite corect si legal. Mai mult, aceste tehnici au fost testate pe piaţa de pe Wall Street, o piaţă foarte competitivă, şi au fost sistematizate în propria sa metodă de vânzări, "Straight Line Persuaion".

                Dacă mergeţi să îl întâlniţi, nu vă aşteptaţi la discutii despre producţia cinematografică sau lucruri de genul. "Lupul", fost broker, vine în calitate de speaker şi trainer şi işi pune la contribuţie abilităţile şi cunoştinţele de vânzare şi persuasiune pentru a-i învăţa pe ceilalţi cum pot fi mai persuasivi, cum pot obţine mai mult de la viaţă, cum pot vinde mai mult şi cum pot face aceste lucruri într-un mod etic şi corect, contrar modului în care a acţionat el.
                Ai ocazia să afli tehnicile care i-au adus acele câştiguri fabuloase, poţi învăţa trucuri esenţiale pentru ceşterea puterii de convingere şi cum poţi utiliza aceste tehnici în mod legitim pentru a te feri de necazuri survenite în urma utilizării lor necorespunzatoare.
                Toate astea le poţi afla direct de la cel a cărui viaţă a fost transformată într-un film de Oscar.


Categoria SILVER

1 mai-15 iunie: valoare bilet Silver 279 EUR
15 iunie-31 august: valoare bilet Silver 341 EUR
1 septembrie-30 octombrie: valoare bilet Silver 403 EUR
30 octombrie-17 noiembrie:valoare bilet Silver  465 EUR

Categoria GOLD
1 mai-15 iunie: valoare bilet GOLD 297.6 EUR
15 iunie-31 august: valoare bilet GOLD  359.6 EUR
1 septembrie-30 octombrie: valoare bilet GOLD 421.6 EUR
30 octombrie-17 noiembrie:valoare bilet GOLD 483.6 EUR

Categoria VIP

1 mai-15 iunie: valoare bilet VIP 359.6 EUR
15 iunie-31 august: valoare bilet VIP  421.6 EUR
1 septembrie-30 octombrie: valoare bilet VIP 483.6 EUR
30 octombrie-17 noiembrie:valoare bilet VIP  545.6 EUR

Posted on duminică, august 03, 2014 by Scarcris

No comments

    În timp ce unii oameni îşi scriu poveştile, îşi desenează poveştile, îşi cântă poveştile, alţi oameni aduc la viaţă personaje din aceleaşi poveşti, conturate întâi în cuvinte, iar mai apoi, în creion. 
    Am creat această rubrică pentru oamenii care au o poveste de spus, fie ea expusă sub orice formă. Pentru că blogul promovează arta şi tot ce se leagă de ea şi pentru că arta poate fi culeasă din extrem de multe surse, ne-am gândit să începem să strângem de pe ici, de pe colo, câteva materiale interesante şi să le aşezăm pe o pagină de blog.
    Vorbeam, aşadar, despre personajele conturate în creion şi despre cele conturate în cuvinte.
   Andreea Rohan îşi surprinde personajele, tot pe hârtie, însă sub influenţa creionului. De data asta, le ia sufletele în mâini şi le colorează, cu ajutorul lor, fiinţele care pătrund în realitate din ce în ce mai mult.




"Am avut nişte probleme, de toate felurile şi atunci când am probleme, am tendinţa în a mă adânci în muncă. Am scris şi am tot scris şi, la un moment dat, am prins nevoia să desenez. Uitându-mă la celelalte desene cu personajele mele, am realizat cât de perfecte am incercat să le fac sa pară, când de fapt nu e aşa. Personajele mele nu sunt perfecte, şi ador asta la ele. Sunt fiinţe umane ca şi mine, si nu sunt flawless. Aşa că am încercat să desenez aici personajul masculin preferat (în genul "making of"). Numele lui e Richard Royce.", spune Andreea.

***

    Pe de altă parte, cuvintele nu se lasă nici ele mai prejos. În timp ce desenele îşi fac loc în cruda realitate, la fel se întâmplă şi cu piesele de teatru. Laurenţiu Paraschiv răspunde la întrebarea "Ce este o carte bună?", o întrebare care, la un moment dat, ne pune pe gânduri pe fiecare dintre noi. Cine s-ar fi gândit că, printr-o piesă de teatru, poţi afla răspunsul atât de uşor?

Piesă de teatru neterminată / Cititorilor din lumea-ntreagă


MOTTO:

Știi că tocmai ai terminat o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai pierdut un bun prieten. (Paul Sweeney)

PERSONAJE:

Mihai, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Charles, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Oscar și Lucinda de Peter Carey
Cold Mountain de Charles Frazier
Pe drum de Jack Kerouac
Annabel de Kathleen Winter
Eseu despre orbire de José Saramago
Sub aceeași stea de John Green
Memoriile unei gheișe de Arthur Golden
Șotron de Julio Cortázar
Jocurile Foamei de Suzanne Collins
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón
Mândrie și prejudecată de Jane Austen
Parfumul de Patrick Süskind
Hoțul de cărți de Markus Zusak
La răscruce de vânturi de Emily Brontë
Femei de Charles Bukowski
Pendulul lui Foucault de Umberto Eco

ACTUL I


SCENA I


DECORUL: O librărie din centrul vechi al Bucureștiului. Seara, în jurul orei 23, după închidere.


MIHAI (furios): Nu mai merge așa! Trebuie să închidem, să ducem cărțile astea undeva, departe, și să ne apucăm de altă afacere. Dacă o mai ținem mult așa sigur dăm faliment.


CHARLES (simțindu-se trădat): Cum putem părăsi cărțile? Ele nu ar face așa ceva niciodată…


MIHAI: Crezi că pentru mine e ușor? Nu, află că mi se rupe sufletul când mă gândesc la așa ceva, dar chiar nu se mai poate. Foarte puțini le mai cumpără, iar fără bani nu mai putem întreține librăria.


CHARLES: Hai mai bine în birou, facem o cafea și vedem ce putem face…


Ies din scenă.


SCENA II


DECORUL: Același. În prim plan se află raftul cel mai aproape de ușa pe care au ieșit cei doi proprietari.


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY (mândră că se află pe raftul cel mai de sus): Trebuie să demonstrăm oamenilor că se înșeală. Nu ne putem lăsa aruncate cât colo doar pentru că ei nu au răbdare. Haideți să le arătăm că paginile noastre merită atinse și mirosite, că ale noastre cuvinte pline de zel merită să își găsească sălașul pe buzele tuturor.


COLD MOUNTAIN DE CHARLES FRAZIER: Mereu îi aud intrând aici în căutare de cărți bune, însă știu ei cu adevărat ce înseamnă acestea? Sacrificăm o pagină albă pentru a le arăta adevărul?


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: O pagină pentru un așa motiv? E imposibil să scrii atât de puțin despre o carte bună. Nu mai bine ascultăm noi ce au toate cărțile de spus cu privire la acest adevăr?


Se aude un murmur general.


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Cine începe atunci?


PE DRUM DE JACK KEROUAC (agitată): Eu, eu! Cred că o carte bună poate să inspire și să lărgească orizonturi, să șoptească idei și să scrie scenarii de viață. O carte bună îți poate fi mentor, ajutându-te să alegi calea cea dreaptă, dar și prieten, fiind lângă tine la bine și la rău.


ANNABEL DE KATHLEEN WINTER: Ba o carte bună e o carte pe care nu o uiți în două zile. Indiferent ce s-ar întâmpla, ea va avea mereu un loc special în inima ta. Chiar și peste câțiva ani îți vei aduce aminte de cuvintele ei magice, de povestea care a țesut în jurul inimii tale o pânză nemuritoare mai ceva ca un păianjen. Da, asta e o carte bună: o carte care va rămâne cu tine pentru totdeauna!


ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (aproape țipând): O carte bună este o carte care te pune pe gânduri, care îți răvășește sufletul și te face să vezi lumea cu alți ochi. Lecturarea unei cărți bune te schimbă și te face să dai mai multă importanță lucrurilor pe care le credeai atât de neînsemnate până atunci. Nici nu știu cum să mă exprim mai corect, simt că toate cuvintele au fugit din mine! (lăsând privirea tristă în jos) E ca și când…


SUB ACEEAȘI STEA DE JOHN GREEN (către Eseu despre orbire de Jose Saramago): …ți-ar spune că locul tău nu e aici? Că ai un suflet prea bun pentru această lume crudă? Că tot ce ai citit în ea ar putea fi un adevăr, însă oamenii sunt prea ocupați pentru a observa asta?


ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (nesigur): Nu, o carte bună îți arată adevărul care deja există. Te face să vezi dincolo de aparențe. Să zicem că tu ești o mașinărie stricată iar această carte e uleiul care-ți pune rotițele în funcțiune.


MEMORIILE UNEI GHEIȘE DE ARTHUR GOLDEN: (își drege glasul) Eu cred că o carte e bună atunci când ți-e greu să te desparți de ea. Unele cărți sunt scrise atât de bine că te prind în mrejele lor și nu-ți mai dau drumul cu adevărat niciodată. Citești din ea cu nesaț, iar când vezi că mai ai puțin și o termini, amâni cât de mult posibil, ca nu cumva să părăsești acea lumea pentru totdeauna.


ȘOTRON DE JULIO CORTAZAR (către Memoriile unei gheișe de Arthur Golden): Dar cine spune că nu o poți citi din nou? O carte bună capătă mereu un alt sens, ori de câte ori te-ai întoarce la ea. E greu să o citeşti o dată, să o iubeşti, să o visezi, să fii dependent de ea şi apoi să o dai la o parte, fără a te mai întoarce măcar o singură dată la un capitol, pentru a simţi din nou acele trăiri intense.


JOCURILE FOAMEI DE SUZANNE COLLINS: Apropo de trăiri intense, mai e și genul acela de carte pe care nu o poți lăsa din mână, care îți ține trează curiozitatea până la sfârșit. E ca cel mai tare film de acțiune transpus în cuvinte, dar niște cuvinte atât de bine legate între ele, încât te apuci de ea și uiți că mai ai și alte treburi de făcut. Ajungi apoi la ultima pagină, și constați cu furie că suspansul și acțiunea, amândouă puse peste măsură, au dispărut, iar tu răsufli din greu, ca și când tocmai ai scăpat din cea mai intensă urmărire, cu pistoale, răufăcători, polițiști și tot arsenalul.


UMBRA VÂNTULUI DE CARLOS RUIZ ZAFON: Sau îți poți da seama că o carte e bună atunci când ai terminat-o și îți pare rău că e ficțiune și nu realitate. Sincer acum, cine n-ar vrea să trăiască în universurile create în cărți? Există atâtea lumi construite din cărămizi de cuvinte pentru care ai părăsi-o imediat pe a ta…


MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ DE JANE AUSTEN: Eu cred că timpul cerne adevărata valoare a unei cărți. Poate fi best-seller un an, doi, dar numai o carte bună va fi citită și peste zece generații. E la fel cum e și cu oamenii: nu mor atâta timp cât există cineva care încă se mai gândește la ei.


PARFUMUL DE PATRICK SUSKIND: De fapt, o carte bună e o carte scrisă pentru suflet, nu pentru marketing. Unii autori pun în cărțile lor doar cuvinte, dar alții își pun acolo sufletul, sentimente care caută să schimbe sentimente. Cărțile sunt scrisorile oamenilor către alți oameni prea ocupați să asculte ce au de zis cei dintâi. Toți oamenii ar putea scrie o carte, însă numai cei ce au încredere că pot schimba mentalități prin cuvintele lor vor scrie într-adevăr o carte bună.


HOȚUL DE CĂRȚI DE MARKUS ZUSAK: Așa cum frumusețea stă în ochii privitorului, tot la fel ceea ce face o carte să fie bună stă în puterea ei să ne atingă, zic eu. Un astfel de prieten cu haină de hârtie și pantaloni din cerneală intră în viața ta când te aștepți mai puțin. Oamenii vin și pleacă, însă cărțile bune vin, te învață ceva și, înainte de a pleca, îți spun și unde se duc, pentru a putea cere o frânghie către cer în momente de cumpănă.


LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI DE EMILY BRONTE: Să citești o carte bună e ca dragostea adevărată. Te ia pe sus, te ține acolo o perioadă, apoi te transpune într-o stare de amețeală şi poate reveni oricând, fără ca tu să i te poţi împotrivi. Permanent îţi revin în minte amintiri, sentimente şi acele prime sclipiri ale formei ei. La fel şi o carte bună care te atrage te schimbă total, te redescoperă şi, dintr-o dată, viaţa ta nu mai e la fel.


FEMEI DE CHARLES BUKOWSKI: Dar oamenii sunt diferiți, iar ce face o carte să fie bună sunt chiar ei, cititorii, și scările lor de valori. Poate există cărți pe care unii oameni le adoră, dar altora nu le plac de niciun fel. Fiecare om are o carte preferată a lui, dar asta nu înseamnă că trebuie să placă și altcuiva. Nu neg spusele voastre, toate aveți dreptate, însă o carte e bună e atât de bună pe cât vrea cititorul ei să fie…


PENDULUL LUI FOUCAULT DE UMBERTO ECO: Șșș, se aude ceva!


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Aveți grijă, viiin!


Toate cărțile se îngrămădesc să se așeze la locul lor. Se deschide o ușă, iar Charles intră în încăpere.


CHARLES (către Mihai, aflat în spatele lui): Puteam să jur că am auzit pe cineva vorbind…

Sursă: AICI
***
Mulţumim, Andreea şi Laurenţiu, pentru că aţi împărtăşit poveştile voastre cu noi! Sunt sigură că acolo, în faţa ecranului, sunt o grămadă de povestitori şi tare m-aş bucura să ştiu că nu le e teamă să-şi dezvăluie operele de artă. Materialele se pot trimite la adresa de email: artquakeee@yahoo.com

Posted on duminică, august 03, 2014 by Emilia E. Tănase

1 comment