În ciuda faptului că în mintea mea se dezlănțuie de cele mai multe ori un haos total, întotdeauna mi-a plăcut să simplific lucrurile cât mai mult cu putință, să citesc oamenii și să-i păstrez într-un loc al conștiinței mele, astfel încât să pot învăța cel puțin un lucru din caracterele lor. De cele mai multe ori, am reușit să fac asta. Însă un lucru mi-a rămas până astăzi străin.


Am fost și sunt un om introvertit, iubitor de lectură, de artă, de frumos. Mi-a fost greu să mă alătur oamenilor pentru că lectura, cărțile mi-au fost întotdeauna mai aproape de suflet și mai folositoare. Îmi amintesc de toate orele în care am fost pur și simplu smulsă din realitate și ademenită într-o lume care devenea în scurt timp doar a mea. Resimt zi de zi toate stările prin care am trecut având în mâinile mele gândurile unui om frumos pe o biată bucată de copac. Și atunci mă întreb, oare de ce ai refuza toate acestea? Pentru că știu ce înseamnă, știu cât de uriașă e plăcerea pe care ți-o aduc cărțile, pur și simplu nu pot concepe de ce unii oameni chiar cred că lectura-i plictisitoare, nefolositoare, o pierdere de timp și așa mai departe.

M-a indignat foarte tare problema aceasta, așa că m-am informat un pic și am încercat să înțeleg care-i toată filosofia. Sunt sigură că și tu cunoști cel puțin doi oameni cărora nu le place, efectiv, să citească, așa că iată câteva motive pentru care se întâmplă acest lucru:

1. N-ai parte fiindcă n-ai avut carte

În urma unui studiu realizat de autoarea Kylene Beers, studiu despre care probabil ai mai auzit înainte, majoritatea oamenilor care nu citesc deloc sau care citesc foarte puțin au avut de a face cu un mediu înconjurător lipsit de compania cărților. Îți mai amintești de zilele în care de-abia așteptai ca mama să vină de la serviciu ca să-ți citească ceva? Îți amintești că întotdeauna rafturile bibliotecii erau pline cu o mulțime de romane, cărți cu povești sau cărți de poezii pe care tu, pe atunci, nu te-ai fi așteptat să ajungi vreodată să le citești? Ei bine, nu toată lumea are parte de acest lux în copilărie. Mulți au crescut în lipsa lor, pe când alții au crescut în lipsa unui îndrumător. În orice caz, fără astea două, uite unde se ajunge.

2. Dacă nu citești, n-ai voie să/ am un 4 în mânecă/ ești prost

Nu știu cât de potrivită este o astfel de regulă. Dacă ar fi după mine, aș folosi mai de grabă o metodă prin care să fac pe cineva să fie curios cu privire la literatură, să prindă de unul singur momeala, care în final îl va conduce către cunoaștere.

Însă șantajul, obligația, mustrarea nu fac decât să formeze o barieră între om și cunoaștere. Acesta este un alt motiv pentru care oamenii nu citesc. Fie au fost obligați în copilărie, fie se simt încă forțați, fie simt că nu vor putea recupera niciodată. 

Școala e un bun exemplu în acest caz. De multe ori suntem forțați să citim opere care nu ne interesează, nu ne captivează, opere pe care pur și simplu am prefera să nu le citim, dar școala ne obligă totuși să o facem. Și cum școala ocupă o mare parte din viețile noastre, până și obligația devine un obicei. 

3. Lenea e prea mare, să fim serioși

Ok, câteodată se întâmplă ca eu însămi să fiu o leneșă incurabilă, ori să n-am timp, ori să n-am chef să mă îngrop în cărți – foarte rar, dar da, se întâmplă. Dacă eu sau tu sau orice alt cititor feroce ne întâlnim cu zile în care suntem prea obosiți, nu avem chef sau nu avem timp, atunci cum să ne așteptăm de la ceilalți, de la cei care nu citesc deloc, să învingă toate aceste obstacole? 

Din nefericire, chiar și eventualele pretexte reprezintă un motiv. ”N-am chef”, ”mâine”, ”mai încolo”, ”nu pot acum, am altceva de făcut” sunt de multe ori folosite doar pentru a amâna ceva ce probabil că nu se va întâmpla niciodată.

4. Cititul nu e un obicei.

Revenind la obiceiuri, și cititul se numără printre ele. Dacă nu citim încă de la vârste fragede, asta nu ne împiedică să ne formăm un obicei mai târziu (cu toate că-i un lucru destul de dificil, realizabil numai atunci când voința este mai puternică decât pretextele enumerate mai sus). Însă voința este de cele mai multe ori suprimată de celelalte motive – lenea, pretextele, obligația, complexele, lipsa lecturii dintotdeauna. Și atunci, a te obișnui să citești tot timpul, în condițiile în care nu ai făcut asta de mic copil, poate fi o adevărată provocare, pe care prea puțini o pot duce la capăt.

5. Prima carte îți poate trânti coperta în nas.

Prima impresie contează mai mult decât ai crede. Dacă prima carte citită a fost un eșec total, suntem automat mai predispuși sentimentului de ignoranță cu privire la alte cărți. Prima carte citită e prima aventură, sunt primele cuvinte dintr-un nou univers, e atunci când îți dai seama că, de fapt, poți să citești gândurile unui om, literalmente, și că nu trebuie să fii supererou ca să faci asta. 

Prima mea carte a fost ”Singur pe lume”, de Hector Malot, pe care am recitit-o de două ori și care m-a făcut să plâng de tot atâtea ori, așa copil cum eram. Am întâlnit oameni care mi-au spus , ”am citit o singură carte și nu înțeleg de ce le iubești așa de mult.” A, ok, deci prima ta carte te-a întors cu fața la cearșaf. Știi câte cărți sunt în lume? Atât de multe, încât cu regret îți spun că niciunul dintre noi nu va reuși să le termine vreodată. Dacă tot nu înțelegi de ce le iubim atât de mult, te invit să o faci. Du-te la bibliotecă și alege-ți ceva mai bun, apoi discutăm, dacă nu cumva te fură și pe tine povestea și nu te mai găsim.



Așa că, drag cititor, iată de ce unii oameni pe care îi cunoști (sau nu) refuză să se alăture nouă, șoarecilor de bibliotecă. Deși în mare parte m-am referit la ficțiune pe aici, cred că aceleași lucruri se aplică și pentru non-ficțiune, la orice ține de ea. Personal, am să încerc să remediez toate aceste motive cât mai mult cu putință. Tu ce ai de gând să faci? :)


Sursă foto: aici